Iordania

Perla orientului mijlociu, cea de a saptea minune a lumii moderne si capitala nabateenilor.

Salam Aleikum! tr. Pacea fie cu tine!

Iordania. O tara a barbatilor unde femeia prinde din ce in ce mai mult curaj si avant spre emancipare. Tara aflata intr-o zona geografica cunoscuta mai mult pentru conflictele si tensiunile care se gasesc acolo, dar cu toate astea reuseste sa isi mentina pacea si sa aiba cel mai prietenos popor din cate am intalnit.

Imi doream de mult sa ajung in Iordania, la Petra, pentru ca mai mult despre aceasta tara nu stiam. A fost de ajuns sa primesc pe mail o reclama cu un pret la bilete de avion ieftine catre aceasta destinatie incat nici nu am mai stat mult pe ganduri si am si facut rezervarea. Am plecat cu Ryanair care au ruta spre Amman din Bucuresti, zborul dureaza doar 3 ore. La plecare am avut noroc chiar si am ajuns cu 30 de minute mai devreme.

Itinerariul nostru a fost stabilit in felul urmator:

Ziua 1. Aterizare Amman si cazare la hotel Antika Hotel, str. Al Koliyya Al Eilmiyya Al Islamiyya. Noi am petrecut aici doar o noapte pentru ca urma sa facem turul tarii si ca punct final ar fi fost tot Amman si am fi avut timp sa vizitam. Nu as recomanda hotelul pentru ca nu este suficient de curat pe cat mi-as fi dorit. Ca si facilitati pot spune ca dispune de lift, deci este accesibil pentru persoanele cu dizabilitati si dispune de locuri de parcare pentru care, insa, ti se percep 2 JOD/zi pe care ii platesti la un paznic. Mie acest hotel mi s-a parut mai mult a fi o afacere de familie.

Ziua 2 si 3. Cu masina inchiriata spre/prin Wadi Musa, in apropiere se afla Petra- Cazare la Ata Ali Hotel; De aici 1 zi spre Marea Rosie la Aqaba, cu intoarcere in Wadi Musa.

Ziua 4. Pe autostrada desertului spre Wadi Rum si cazare 1 noapte la Hasan Zawaideh Mars Camp

Ziua 5 si 7. Amman, Jerash si optional Marea Moarta. Cazare in Amman la Olive Hotel.

Incepem, asadar, aventura noastra cu Amman. Pana atunci, trecem prin terminalul de sosiri, pentru ca desi planul nostru de acasa era sa facem turul tarii cu transportul in comun, am decis la aterizare ca merita sa intrebam la inchirieri daca au masini cu cutie automata in speranta ca nu vor avea nimic de comentat la faptul ca suntem persoane cu dizabilitati si o sa le fie teama pentru siguranta noastra.

Se pare ca mai multe preconceptii avem noi decat ei, ca am semnat actele necesare, am luat masina si dusi am fost…

Iordanienii fac tot posibilul sa te stoarca de bani, turismul jucand un rol foarte important in functionarea lor ca tara, de aceea sunt si foarte tourist oriented, asa ca nimic altceva nu mai conta in aceasta ecuatie. Turist multumit, dar golit de bani, reteta fericirii!

Pentru o tara araba pot zice ca se conduce decent, iar strazile au si 6 benzi pe alocuri. Iordania este traversata din nord pana in sud de autostrada desertului. Avand experienta Egiptului, asta era cea mai mare temere a noastra, credeam ca o sa stam inghesuiti intr-un sens giratoriu 1 ora asteptand sa se intample o minune, dar se conduce civilizat…pe ici pe colo se mai gaseste cate unul sa depaseasca sau sa schimbe benzile fara semnal, dar a mai vazut si pe la noi…Nici zgomotul orasului nu-i atat de infernal.

Asadar, din punctul meu de vedere am facut cea mai buna algere cand am inchiriat masina. In felul asta, pe langa faptul ca te trezesti la ce ora vrei si nu esti dependent de orarul microbuzelor, eviti sa fii transportat ca pe o sardina sau sa constati ca nereusind sa prinzi microbuzul la ora mentionata mai ai un alt mijloc de transport abia a 2-a zi; sa nu mai zic de faptul ca poti face oricate opriri vrei sa poti admira peisajul din locuri in care de mult ori nu sunt trecute in plan sau ghiduri turistice. Deci, inchirierea masinii in Iordania este recomandarea mea numarul 1. Oricum, mai jos aveti si planul pe care ni-l facusem cu mijlocul de transport in comun:

Autobus de la terminalul de sosiri al aeroporului Queen Alia, pana la 4th Circle in Amman, pret 3,5 JOD/pers

Amman->Petra cu JTT plecare ora 06:30, pret 11 JOD/pers

Petra->Wadi Rum cu JTT plecare de la Petra visitor center la ora 11:30 – 15 JOD/pers

Wadi Rum->Petra de la Wadi Rum visitor Center, ora 10:00 , pret 12 JOD/pers

Petra->Amman, de la Petra visitor Center, ora 16:00, 11 JOD/pers

sau

Wadi Rum-> Aqaba, cu taxi, 20JOD/pers

Aqaba->Amman, ora 17:30, 11 JOD/pers

Daca doriti sa va configurati un astfel de traseu cu mijloace de transport in comun, puteti sa va uitati aici

In Amman am ajuns la ora pranzului, perfect incat sa ne cazam si sa avem timp sa ne amestecam cu oamenii prin oras si sa luam masa la o terasa. Avantajul hotelului Antika este locul unde este plasat. Este aproape de centru, iar in jos pe strada gasesti o multime de magazine cu suveniruri si cafenele sau locuri de incercat mancarea lor traditionala.

Antika Hotel lobby-Amman
Breakfast place @Antika Hotel-Amman
Fashion in Amman
Downtown Amman

Iti poti da seama care este modul iordanienilor de trai, inca de cand ne asezam la masa in Nara Caffe. Angajati sunt doar barbati, dar la masa savurand o narghilea in compania celei mai bune prietene se afla o femeie; intr-un colt unde pot fuma nederanjate, cateva adolescente cu capul acoperit se hlizesc in compania colegilor. Ai zice, „eh, asa e si la noi…” da, insa aici esti intr-o tara preponderent musulmana unde drepturile femeii sunt destul de ingradite. Se pare ca noua generatie aduce o schimbare si in aceasta societate. Iar mesajul de pe peretele cafenelei chiar te indeamna la asta…vezi mai jos

Unleash the beast!

Apropos! In Iordania fumatul in localuri este permis.

De obicei, cand suntem in alta tara si luam masa vrem sa bem si ceva traditional, local. Aici ca si bautura traditionala se serveste cocktail, care in versiunea lor este difert de cel de la noi; practic este un fresho-shake din diverse fructe si se serveste cu inghetata in el. Noua ne-a placut, asa ca il recomand. Au multe variante.

Cand vine vorba de mancare, fara doar si poate, macarea din tarile arabe este preferata mea…si asta nu inseamna ca sunt amatoare de shaworma; oricum shaworma care se vinde la noi a suferit transformari dupa gusturile si preferintele romanilor, doar conceptul a ramas autentic…

La masa: wrap cu pui crispy picant si cartofi prajiti, wrap cu falafel si tabouleh alaturi de castraveciori si morcovi murati, humus in stil iordanian, cu carne de miel maruntita, stropita cu suc de rodie + lipie. Un deliciu!!! A fost mai mult decat puteam duce. Dupa masa…o nargilea, pentru ca lista de arome orientale sa fie completa si din partea casei 2 ceaiuri. Pret total 25 JOD.

Smoking Shisha
Jordanian tea
Souvenir shop
Souvenir shop

In ziua 2, plecam spre Wadi Musa.

Pana acolo sunt 230 km, pe care ii parcurgi in aproape 3 ore. Sincer nu simti cum trece timpul pentru ca esti absorbit de peisaje si de faptul ca trebuie sa fii atent la drum; pe alocuri se lucreaza, fie ca sa imbunatateste fie ca se dezvolta.

Mare atentie! Respectati limita de viteze impusa de limitatoare. In Iordania sunt camere radar peste tot. Noi am reusit sa ne conformam… pana in ultima zi, cand ne-au prins pe camera cu o viteza de 83km/h in loc de 60 cat se cerea. Amenda, a fost inregistrata direct la Sixt, compania de la care am inchiriat masina si am platit-o cand am returnat masina.

In Wadi Musa, cum am precizat deja, ne-am cazat la Ata Ali hotel pentru doua nopti. Ne-a placut foarte mult aici. Atat camerele cat si privelistea pe care ti-o oferea hotelul de sus de pe terasa unde dimineata luai micul dejun, seara puteai admira apusul sau asculta chemarea la rugaciunea de seara de catre meuzin, dar si pentru a incheia seara in stil oriental, la o narghilea.

Singurul minus pe care il gasesc la acest hotel este acela ca nu are lift, iar aceasta terasa se afla chiar sus pe cladire si trebuie sa urci in jur de 20 de trepte abrupte. In caz ca esti cu caruciorul cu rotile, nu trebuie sa iti para rau, pentru ca in aceasta zona toate hotelurile sunt construite in stilul caselor traditionale si e normal sa nu aiba lifturi, insa vei avea prilejul sa vezi peisajele minunate chiar de pe drumul care te duce spre Petra; se gasesc si locuri unde poti opri pentru fotografii.

Petra. Mai mult decat o minune. Orasul antic si printre cele mai faimoase situri arheologice din lume. Faima i-a fost adusa atat de frumusestea templelor sapate in stanca, de locul in care este plasat orasul, printre stanci si canioane, dar si de faptul ca aici s-a filmat Indiana Jones, cat si de istoria acestui oras minune.

Am uitat sa va mentionez mai devreme faptul ca pentru Iordania iti trebuie viza. Viza se poate cumpara din timp de pe siteul oficial al Ministerului turismului din Iordania. Link aici. Viza poarta numele de Jordan Pass si sunt 3 pachete din care poti alege, in functie de cate intrari consecutive la Petra iti doresti.

Va recomand sa luati Jordan Passul, pentru ca aici aveti incluse si intrari gratuite la 40 de atractii turistice din toata tara. Noi am vrut sa vedem Petra in 2 zile consecutive asa ca am ales pachetul 2, pret 75 JOD/pers. Este un pret destul de mare ce-i drept, insa trebuie sa stiti ca Iordania este o tara scumpa. Cu Jordan passul pot zice ca scutesti mai multe cheltuieli.

Un tur complet la Petra pe jos dureaza 8 ore. Si sunt mai multe cai de acces in zona. Mai jos puteti vedea harta sitului.

Noi, in momentul in care am ajuns in parcarea sitului, care este gratuita by the way, am fost sfatuiti de localnici sa ne facem intrarea in sit printr-un loc mai putin cunoscut turistilor. Si sincer mi-a placut. Era mult mai linistit si puteai sa admiri peisajul in liniste si sa zabovesti sa faci poze fara sa fii deranjat. Am mers vreo 3 km pe picioare, la vale, ceea ce nu a facut drumul sa para atat de lung, insa pe traseu intalnesti localnici care contra cost iti pot pune la dispozitie un tur pe magarus sau pe camila. Cu un carucior cu rotile te-ai fi dus val-vartej pe asfalt, insa, cand ajungi la drumul roman, o sa dai de piatra cubica si este necesar ceva efort pentru a-l impinge. Accesul cu caruta trasa de cal este permis doar de la intrarea principala pana la Trezorerie, care este si principalul punct de atractie de aici.

TIP. Indiferent de anotimp cand vizitezi Petra, trebuie sa iti iei cu tine o haina cu maneca lunga. Cand intri in canion, soarele nu reuseste sa patrunda suficient pentu a incalzi zona, si este destul de racoare.

Roman street
Royal tombs and the colonnaded street
Bab al Siq
The royal tombs
Qasr-al Bint
Public toilet in the canyon.Prepared for disability persons

Pe intreg traseul treci pe langa multe obiective turistice, cum ar fi:

  1. Bab Al Siq- din araba se traduce Poarta catre „Siq”. Aici se gasesc 3 Djinn masive care sunt mai exact niste monumente patrate. Aici vei trece pe langa Obelisk Tomb, care este sculptat in stanca de catre nabateeni in primul secol i.h. Vei recunoaste mormantul dupa cele 4 piramide sculptate deasupra lui, la baza se gasesc sculpturi care ii infatiseaza pe cei 4 ingropati aici.
  2. Teatrul roman sapat in stanca, la baza Marelui Palat al sacrificiului. Teatrul avea o capacitate de 4000 de persoane
  3. Qasr-al Bint- monumentul are o forma aproape patrata si este situat pe un podium. A fost cel mai important templu din Petra, dedicat lui Dushara, zeul nabateenilor.
  4. Strada romana, sau strada coloanelor. Este drumul principal, reconstruit de romani, pavat cu piatra cubica, pe a carei margine inca poti vedea coloanele romane. Acest drum era locul principal de cumparaturi al nabateenilor.
  5. Mormintele regale:

5.1. Mormantul urnei: Poarta acest nume datorita urnei care este sapata in pavaj. Detine 3 camere mortuare, iar in anul 446 a fost adaptata pentru a deveni biserica bizantina.

5.2. Mormantul de matase- este recunoscut dupa fatadele sale de diverse culori

5.3. Mormantul corintic- Partea de sus a acestuia seamana cu cea a Trezoreriei, doar ca este mult mai erodata

5.4. Mormantul palatului- acesta este cel mai grandios si complex. Sub mormant se afla un rezervor ce perimitea apei de ploaie sa se stranga intr-o piscina. Se presupune ca acest loc ar fi fost folosit fie pentru banchete fie pentru funeralii.

Fara doar si poate, piesa de rezistenta in Petra este faimoasa Trezorerie sau Al Khazna. Acesta este monumentul cel mai fotografiat si promovat din Iordania. Monumentul are 40 m inaltime si este decorat cu capitolii, figuri si frize corintice.Trezoreria are in centrul sau o urna funerara,care dupa legendele spuse de localnici, ascunde comoara unui faraon.

The treasury-Al Khazna

Cum spuneam, nu am intrat in sit pe intrarea principala ci pe una laterala, care ne-a permis sa vedem toate obiectivele intr-un singur tur. Altfel dupa ce am fi vizitat ar fi trebuit sa ne intoarcem pentru ca aveam masina parcata la intrarea principala pe care in mod normal am fi lasat-o in spate daca ne incepeam traseul de acolo.

Daca nu vreti sa va complicati, puteti merge prin intrarea principala care este prevazuta cu rampi de access pentru persoanele cu dizabilitati insa si de aici la un moment drumul se va ingreuna din cazua nisipului si a pietrelor. Cu toate astea va incurajez sa vizitati Petra. Localnicii sunt minunati, majoritatea vorbesc limba engleza foarte bine, te respecta ca turist si daca vei avea nevoie de ajutor ti-l vor oferi. Ca si alternative de a fi transportat prin sit se gasesc destule mijloace, dar totul este contra cost. In Iordania totul se negociaza. Nu ceda din prima si tocmeste-te ca un adevarat beduin. Injumatateste suma care iti este propusa si abia de acolo se incepe negocierea.

Main entrance to Petra sit

In Petra nu fi turistul chinez. Ofera-ti timp sa absorbi toata informatia si sa te delectezi cu toate obiectivele si privelistele. Asimileaza.

Pe dreapta la intrarea principala in sit, se gaseste muzeul Petra. Intrarea este gratuita si cu si fara Jordan pass, si are rampa de acces pentru persoanale cu carucior cu rotile. Nu este un muzeu foarte mare insa este un muzeu interesant si nu ar trebui sa il ratati, mai ales daca doiti sa aflati mai multe despre viata nabateenilor, o civilizatie care a disparut.

Petra Museum
Inside Petra museum
Nabataean house
Petra Museum Exit

Sigur a fost o zi istovitoare. Iti mai ramane acum, pe seara, sa admiri orasul la apus si sa te retragi sa iei cina.

Noi am aflat de pe Trip Advisor de un restaurant chiar la 20m de cazare, in Wadi Musa. Restaurantul se afla in cadrul hotelului Petra Sella Hotel. Bufetul este de tip „all you can eat” si totul este delicioas, doar feluri de mancare traditonala. Aici am mancat cel mai bun miel ever, iar pretul este derizoriu pentru ei, 10 JOD/pers, dupa cum am spus, sa mananci cat poti de la bufetul lor.

Sunset over Wadi Musa
Wadi Musa by night
# <3 Petra
Above Petra

Ziua urmatoare am impartit-o in doua, jumatate pentru Aqaba si jumatate pentru Little Petra (Mica Petra).

Aqaba este unul dintre cele mai mari orase ale Iordaniei si este situat la malul Marii Rosii. Drumul pana la Aqaba din Wadi Musa este de 2 ore, iar traseul este minunat.

Aqaba este oras port si aduce foarte mult cu Mamaia de la noi, doar ca mai orientala. Noi fiind ajunsi aici in luna februarie nu am avut curajul sa ne balacim in apa marii, insa localnicii deja o faceau, am prins o vreme cu 22 de grade. Cu siguranta Aqaba este un loc bun de petrecut un sejur doar la mare pe timpul verii.

TIP. Atentie! Deja se simte ca ne aflam in sud, in apropiere de restul tarilor arabe. Aici este mai aglomerat si se conduce mai haotic decat in Amman!

Si da, ati citit bine mai devreme. Am ajuns si la mica Petra. Este un loc similar cu cel deja faimos, dar despre care turistii nu stiu (eu cel putin nu am citit niciunde despre asta). Noi am aflat de mica Petra de la localnici. Accesul aici este gratuit insa intodeauna va fi cineva care va incerca sa te faca sa platesti un ghid. Daca nu iti doresti asta ii poti spune politicos ca nu esti interesat si poti vizita fara retineri situl.

King’s way to Aqaba

King’s way to Aqaba
Aqaba beach & Red Sea
Red sea
Red sea
Little Petra Entrance

Wadi Rum sau Valea Lunii cum i se mai zice, este o cale sapata de timp printre stanci, dand nastere desertului rosu. Aici s-au filmat cele doua filme „Lawrence al Arabiei” si „Martianul”. De ce aceste doua filme? Primul este film istoric, Lawrence al Arabiei este numele dat de arabi unui general britanic care i-a ajutat sa se rascoale impotriva ocupatiei otomane, dand nastere astfel revoltei arabe chiar in timpul primului razboi mondial.

Cel de al doilea, este si cel mai recent, filmul SF regizat de Rittley Scott, il are ca protagonist principal pe Matt Damon. Motivul pentru care s-a filmat aici este acela ca peisajul pare ca desprins de pe Marte, cu desertul si intinderea sa de nisip fin, rosu-caramiziu si muntii stancosi care taie orizontul.

In Wadi Rum, ne-am cazat la Hasan Zawideh Mars Camp, pentru o noapte de petrecut la cort cu beduinii. Un loc minunat, care ajutat de natura impreuna cu capsulele numite „martieni” care au rol de camere de hotel, te face sa te simti ca pe Marte.

Tip. In momentul cand va cazati nu uitati sa le mentionati ca doriti sa luati cina la ei, costa doar 8 JOD/pers si o sa regretati amarnic daca nu o sa incercati. In primul rand va aflati in desert si nu aveti alte alternative (poate doar daca aveti mancare la voi), in al doilea rand pentru ca vi se va servi mancare pregatita in stil traditional beduin. Sunt sigura ca ati vazut deja filmulete cu etajele de macare care sunt introduse de beduini intr-o groapa sapata in nisip, astupata si deschisa dupa 3 ore, timp in care mancarea s-a pregatit la foc lent. Pe langa faptul ca acest procedeu in sine poate fi considerat un show pe care nu o sa il mai intalniti, macarea este desavarsita.

Locul in care se serveste mancarea aduna lumea in jurul focului unde se servesc ceai si cafea pe saturate, unde poti fuma dintr-o narghilea sau dansa pe ritmuri orientale. Oricum, dupa cina, oameni din toate colturile lumii se incing la joc, fiecare in stilul lui.

Ajunsi la hotel, cu siguranta veti fi intrebati ce doriti sa faceti. Aveti de ales aici fie un tur cu jeepul prin desert ori sa va plimbati pe camila, fie sa cumparati un bilet pentru a admira stelele la observatorul de pe stanca. Indiferent de ce alegeti, experienta este unica.

Attention! Camels
Hasan Zawaideh Mars Camp
Hasan Zawaideh Mars Camp

Lasam in urma intinsul desert pentru a ne indrepta catre nordul tarii si pentru a ne petrece ultimele zile vizitand Ammanul si imprejurimile.

Pentru ca am ajuns in zona inca devreme, am decis sa mergem sa vizitam orasul Jerash.

Jerash

Jerash este un oras aflat la doar 50 km de captitala tarii, Amman. Aici aveti de vizitat orasul greco-roman Gerasa, asezare de la care vine si numele actual al orasului-Jerash. Bazele orasului antic au fost construite de Alexandru cel Mare in momentul cand acesta isi croia drum catre Siria si Egipt. Intrarea in vechiul oras este gratuita cu Jordan passul; fiind un muzeu in aer liber este destul de usor sa il vizitezi si cu un carucior cu rotile. Jerash este unul dintre cele mai mari si cele mai bine pastrate sit-uri cu arhitectura romana din ziua de azi. Este considerata „Pompeii din Orientul Mijlociu”.

Arcul lui Hadrian, este primul obiectiv pe care il vezi cand intri in sit. Acesta a fost construit in cinstea marelui imparat roman Hadrian pentru a sarbatori vizita acestuia in oras.

Arch of Hadrian

Treci pe sub arc, si in dreapta o sa gasesti podeaua din mozaic a unei biserici bizantine pastrata in intregime. Din pacate este singurul lucru care s-a mai pastrat din aceasta biserica. Biserica a fost construita in anul 530i.h, iar pe mozaic se pot identifica inscriptii cu semne grecesti si iudeo-armenesti. Aceste inscriptii i-au facut pe arheologi sa creada faptul ca mai intai lacasul de cult a fost o sinagoga si apoi a fost transformata in biserica.

Byzantine church

Vis-a-vis de bisericuta se afla hipodromul. Acest loc antic a fost construit pentru a putea distra 15000 de spectatori, iar in incinta acestuia aveau loc jocuri de atletism si curse de cai.

Hippodrome
Hippodrome

Mergem mai departe si dam pe partea stanga de Templul lui Zeus care se vede semet sus pe o colina, chiar daca timpul si eroziunea si-au lasat amprentele.

Temple of Zeus

Mergem mai departe si ne indreptam catre strada cu coloane. Trecem prin centrul orasului Gerasa care era marcat prin Piata Ovala, ajungem la strada cu coloane si aceasta ne duce catre templul lui Artemis care era considerat zeul protector al orasului, si la iesirea din oras care se face prin poarta de nord.

City of Gerasa
Oval Plaza
Colonnaded street
Colonnaded street
Up the hill, temple of Zeus
Oval Plaza
Jerash city and city of Gerasa in the same picture
South Theater of Jerash
North gate of Gerasa

Amman

Iordania are in acest moment 8 milioane de locuitori, dintre care 4 milioane traiesc doar in capitala sa, Amman. Cu toate acestea nu mi s-a parut a fi un oras aglomerat, probabil si datorita faptului ca nu prea exista mijloace de transport in comun. Ammanul, numit in antichitate si „Philadelphia”, a fost construit, ca si Roma, pe 7 coline. Aici traiesc in armonie musulmanii cu credinciosii.

Ca tocmai am mentionat de coline, primul obiectiv pe catre trebuie sa il vedeti in oras este Citadela. Este situata pe cea mai inalta colina din oras, la 850m deasupra marii. Intrarea in citadela se face printr-un bazar, locul perfect de unde sa iti umpli bagajul cu suveniruri, dar dupa ce ai vizitat situ-ul pentru ca aici aveti destule de vazut, cum ar fi: Templul lui Hercule, Biserica Bizantina, Palatul Ummayad, muzeul Arheologic, iar din citadela poti avea cel mai bun view al orasului.

In partea stanga poti zari si Amfiteatrul Roman.

Obiectivul este impresionant si foarte bine pastrat. Amfiteatrul are 6000 de locuri si inca se mai fac spectacole in incinta acestuia.

Amman Citadel entrance
Temple of Hercule
Byzantine church
Temple of Hercule
Byzantine church
Roman Amphitheater

Acum coboara in oras si plimba-te pe stradute pana la cele mai frumoase moschei din oras: moscheea Abu Darvish, mosacheea Al Husseini si moscheea King Abdullah.

Abu Darvish Mosque
Abu Darvish mosque
King Abdullah mosque
Amman City

Am mentionat deja ca Iordania este o tara scumpa, asa ca iata mai jos lista noastra cu cheltuieli:

Avion dus intors: 400 lei

Jordan Pass x2 persoane: 854 lei

Cazare, toate locatiile: 1550 lei

Masina inchiriata: 1300 lei

Pana la masina: 35 lei

Benzina: 500 lei

Plimbare cu Camilele: 200 lei

Mancare 660 lei

Tur cu magarul la Petra x2 pers: 134 lei

Plimbare cu caruta la Petra: 177 lei

Shisa: 31 lei

Suveniruri: 130 lei

……………………………………………………………..

Total cheltuieli: 5934 lei x 2 pers, 7 zile

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 7 = 3